Reacția unui comentator din Spania despre Dennis Man, după faza golului marcat de Parma împotriva lui Napoli

Reacția unui comentator din Spania despre Dennis Man, după faza golului marcat de Parma împotriva lui Napoli
  • Publicat:

Un comentator din Spania a avut o reacție uluitoare la adresa lui Dennis Man, după ce Parma a înscris împotriva celor de la Napoli.

Fotbalistul român își continuă forma bună cu care a încheiat stagiunea precedentă, în care a evoluat în Serie B.

Reacția uluitoare a unui comentator spaniol despre Dennis Man, după faza golului marcat de Parma împotriva celor de la Napoli

În prima repriză a partidei, Parma a reușit să obțină un avantaj datorită unui penalty transformat de Ange-Yoan Bonny în minutul 18. Penalty-ul a fost acordat după o fază de contraatac a Parmei, la care au contribuit Dennis Man, Adrian Bernabe și Simon Sohm. Mingea a ajuns în careu la Bonny, care a fost faultat de Buongiorno, obținând astfel lovitura de la 11 metri pe care a și transformat-o cu succes.

Comentatorul spaniol Jose Rodriguez a fost impresionat de jocul Parmei și a remarcat în mod special implicarea lui Dennis Man în faza care a dus la acordarea penalty-ului. În contrast, Rodriguez a evidențiat forma slabă a echipei antrenate de Antonio Conte, subliniind dificultățile prin care trece formația sa în această perioadă.

„Napoli a început meciul cu un prim 11 bun, dar Parma a contraatacat de două ori și și-a creat două ocazii și a obținut un penalty care a fost transformat în gol. Bernabe, Sohm și Dennis Man au creat faza, Bonny a obținut penalty-ul și a făcut 1-0.

Credeam că nu voi spune asta niciodată, pentru că era unul dintre punctele forte ale antrenorului său, dar cât de rău arată Napoli-ul lui Conte din punct de vedere fizic în acest început de sezon. Mulți jucători suferă atunci când se joacă pe contre”, a spus comentatorul spaniol Jose Rodriguez.

Jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport, încântați de Dennis Man

Jurnaliștii de la prestigioasa publicație Gazzetta dello Sport au creat un material în care au evidențiat aniversarea lui Dennis Man și startul remarcabil de sezon al fotbalistului transferat de la FCSB. Într-un material special dedicat acestuia, Man a fost numit „noul guru de la Parma”. Articolul subliniază impactul pe care l-a avut Man asupra echipei și cum performanțele sale au atras atenția în Serie B, confirmând așteptările mari pe care le aveau suporterii și clubul de la el.

„Lumea din Parma și-a găsit noul guru, nu mai rămâne decât să îl urmeze. Se numește Dennis Man, e român, de meserie extremă dreapta, are un dribling stelar și un picior stâng foarte rafinat. Dacă astăzi ai întreba pe un om din Parma după cine ar vrea să dea numele pieței principale a orașului, acesta ar răspunde fără îndoială: «După Dennis Man».

Nu este un vorbăreț, își cântărește cuvintele cu înțelepciunea unui farmacist care inventează o poțiune magică. Știe că discursurile bombastice și promisiunile mari sunt periculoase: au picioare scurte ca minciunile.

Apărătorii adverși se tem de el pentru că poate fi otrăvitor ca un șarpe. Se preface că o ia într-un sens și pleacă în celălalt, cu o naturalețe pe care o posedă doar cei predestinați.

Un băiat de stradă, care a făcut apel la stradă și la regulile ei pentru a deveni cineva. I-au fost de mare ajutor sfaturile de la Adrian Mutu, pe care le-a primit la naționala Romaniei Under 21. Mutu l-a și recomandat Parmei: «Dennis este foarte puternic, cu el mergeți la sigur»”, scrie în Gazzetta dello Sport.

Se consideră a fi un om ambițios și foarte pasionat de sport. A fost campion național de rugby în 7 la categoria U20 și component al selecționatelor regionale, dar pasiunile pentru sport și presă l-au purtat spre Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, al cărei student este ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Moment cum rar se vede, după Manchester City – Inter! Lăsat ”mască”, Haaland a replicat direct: ”Du-te naiba”
Moment cum rar se vede, după Manchester City – Inter! Lăsat ”mască”, Haaland a replicat direct: ”Du-te naiba”
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Incredibil cum arată artista la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Incredibil cum arată artista la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Satul care instalează 3 staţii electrice. Are drumuri de pământ şi niciun localnic n-are maşină electrică
Satul care instalează 3 staţii electrice. Are drumuri de pământ şi niciun localnic n-are maşină electrică
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Ungaria pune stop la graniță. Ungurii vor să schimbe regulile în UE. Anunț de la Budapesta
Ungaria pune stop la graniță. Ungurii vor să schimbe regulile în UE. Anunț de la Budapesta
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Stefano Pioli a fost numit antrenor al clubului saudit Al Nassr, unde activează Cristiano Ronaldo
Stefano Pioli a fost numit antrenor al clubului saudit Al Nassr, unde activează Cristiano Ronaldo
⚠️La rece sau la cald, cum verifici CORECT nivelul uleiului de motor? Sfatul mecanicului ⚠️
⚠️La rece sau la cald, cum verifici CORECT nivelul uleiului de motor? Sfatul mecanicului ⚠️
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×